Aug 31, 2009

Gasit articol bun

Un articol cu urmatoarele semnalmente partiale a fost gasit prin memorie.

O delegatie oficiala a Municipiului Brasov, compusa din domnul viceprimar Miklos Gantz (PDL) si domnii consilieri locali Vasile Kraila (PDL) si Gheorghe Tanase (PNL) a intreprins in cursul anului trecut o vizita de prietenie in Republica Cipru. Cu aceasta ocazie, reprezentantii celor doua natiuni au dezvoltat relatii bilaterale fructuoase de ambele parti, mai putin cea brasoveana. Domnul consilier Vasile Kraila a esuat in dorinta de a intari galagios prietenia inter-popoare prin asimilarea tuturor tariilor tarii gazda, sfarsind epuizat sub masa oficiala din restaurantul hotelului.
Domnul consilier
Gheorghe Tanase (foto) n-a reusit sa lege relatii stranse, de fierbinte interrelationare, cu reprezentantele de sex feminin din personalul hotelului, carora le-a impartit nenumarate carti de vizita cu numarul camerei, astfel ca a terminat frustrat in fata televizorului. Domnul viceprimar Miklos Gantz a rezolvat la plecare, din portofelul propriu, nemultumirile zgomotoase ale colegului Tanase fata de costul accesarii unor canale speciale de televiziune, care l-au mai calmat dupa lipsa de ospitalitate feminina a comunitatii cipriote. De asemenea, brasovenii care au ales sa traiasca mai bine din munca cinstita, departe de casa, au fost atat de incantati si mandri de prezenta concetatenilor oficiali incat au decis rapid sa-si schimbe definitiv resedinta din buletin.

Cel care si-a pierdut articolul original de pe niste saituri de Brasov (asta fiind o palida tentativa de reconstituire) este asigurat ca informatiile sunt pe maini bune. Iar daca vor exista represalii, baietii aia ce cred ca acum pot sa cenzureze si internetul, dupa ce si-au bagat copita in gura presei locale, vor beneficia garantat de celebritate si faima nationala.

Aug 27, 2009

Mai, dar ce gasca misto avem aici

Cum s-au adunat, dragutii de ei, unu' si unu' in Consiliul de Administratie de la IAR Ghimbav.
Presedintele Aurel Cazacu este o celebritate in aceste zile, dupa ce a bagat-o pe fii-sa in combinatie cu Mircea Basescu, pentru a face niscaiva diluri cu armament.

Urmeaza, dupa o tanti functionar de minister, gusatul de Mihai David, penalul pesedist numit de curand la sefia Hidroelectrica, uzina de alimentat conturile baietilor destepti din energie. Nu si-a facut publica declaratia de avere, ca ales al brasovenilor si conform legii.

Hop si traseistul chelios de Lucian Ionescu, care a lasat PSD pentru PDL, unul dintre cei mai afaceristi si avuti consilieri locali, specializat in sifonat bani publici. Evident ca nici el n-a catadicsit sa-si scoata veniturile la lumina.

Si formatia este completata de un alt politician respectabil, fostul primar al Predealului, actual consilier judetean PDL, Mihail Vestea, cercetat pentru smenuri cu terenuri, pe care si le-a tras din patrimoniul public. Ca doar n-o fi vreun pedelist mai prost decat sefii de la Brasov. Este de la sine inteles ca nu si-a trecut in declaratia de interese prezenta printre administratorii IAR.

O trupa selecta, competenta si deosebit de onorabila, care se mai sacrifica putin sa incaseze niste banuti de la statul roman, pana cand va fi lasata sa decoleze cu terenurile fabricii si cu ce o mai fi ramas din elicoptere.

Aug 21, 2009

Scripdzi il face si mai mare pe Butuza

Presa locala si diversi corespondenti au notat ca valoarea licitatiei pentru modernizarea partiilor de schi din Poiana Brasov este de 30 de milioane de euro. Ei bine, ori au inteles ei prost ori i-a prostit Scripcaru, insa toata povestea costa mult mai mult. In chiar anuntul de licitatie, care se poate citi aici, apare limpede ca lucrarile sunt estimate la o suma cuprinsa "intre 70,000,000 si 80,000,000 EUR". O gramada de banet, din care o buna parte va intra in conturile lui Marcel Butuza.

"Evenimentul zilei" scrie astazi despre smecheria prin care Ministerul Turismului livreaza bani publici catre PDL, folosindu-se de programul "Schi in Romania". Adica madam Udrea dirijeaza fondurile catre administratiile controlate de PDL, care l-a randul lor livreaza contractele pentru lucrari oamenilor de afaceri apropiati ai partidului. Se exemplifica cu cazul Petrosaniului, condus de celebrul cuplu Ridzi. La Brasov, situatie la indigo.

Brasovul a incasat deja 2,26 milioane de euro, urmand sa-i mai vina cica restul de pana la 30, care vor fi de fapt 80 de milioane. La licitatia organizata de Primarie pentru purcoiul de bani s-au prezentat doar doua firme: Vectra si, la sanchi, Conforest. De ce Conforest e la vrajeala se vede de pe saracia de sait a firmei, de unde rezulta ca are o larga experienta in poduri comunale si drumuri forestiere. E la revedere din start. Mai ales ca Vectra si-a tras un pedigree peste noapte prin asocierea cu o firma austriaca specializata. Partie deschisa catre cele 80 de milioane de euro. Totul legal si frumos, caci nu exista lege care sa incrimineze relatia de prietenie si amor cocosat dintre Butuza si Scripcaru.

Prin urmare, si Brasovul face parte cu mandrie si elicoptere din schema nationala de sifonat bani publici. Era chiar jenant ca ambitiosul nostru primar sa ramana pe dinafara modelului Ridzi.

Aug 20, 2009

S-a infoiat Pateu

Cand Nasu' nu-i acasa, manglesc soferii bujia de sub carcasa. Cam asa s-ar traduce gajaielile lui Don Costica "Pateu" Nita, care si-a rostogolit gratioasa silueta de la guvern in barlogul de la Brasov pentru a constata public ca pesedistii de prin Consiliul Local nu-si fac treaba. Ca nu mai merge, sper ca ma intelegi, prietene, partidul. In autoritatea sa suprema, Pateu uita ca insasi maretia sa l-a impus ca sef peste organizatie si consilierii locali pe un mare specialist in administratie si organizare politica. Numai daca astea ar fi functionat pe baza de schimbat ulei, manevrat cricul si lustruit cu carpa. Caci fostul sau sofer, pe care l-a facut si consilier si lider de partid, de unde sa priceapa, sarmana minte agramata, cum e cu subtilitatile jocului politic? Eventual isi ia niste baieti din trupa lui de interlopi si rezolva diferendele politice la padure cu niste cuie. Dar, bietul nevinovat Mihai Ghirda, nici de astea nu are timp, ca il cara acelasi patron prin vizitele sale oficiale, de mare ministru, pe la mama dracu' prin China sa faca afaceri pe banii statului. Pai, si nu-i nedrept sa le incaseze cu televiziunile de fata sa-l rada toti ghertoii? Tot mai bine era la bujie.

Aug 19, 2009

Butuza va asfalta si partia Ruia

Pentru ca a terminat de aranjat drumurile Brasovului, marele afacerist de mai jos, Marcel Butuza, se extinde si spre Poiana Brasov. Altfel nu se explica ce cauta el cu compania Vectra, furnizorul oficial de asfalt al gospodarului Scripcaru, sa participe la o licitatie pentru reabilitarea domeniului schiabil. Cum? E vorba de 30 de milioane de euro? Pe care ii da tot prietenul Georgica? Ah, pai asa Vectra are legatura cu zapada, ca doar exista deja contracte cu primaria si pentru deszapezire. Ca o ia, ca o pune, se cheama experienta in domeniu. Licitatia e deja luata si e foarte bine, ca Butuza o sa mai creasca in Topul bogatanilor, ca sa-si permita un elicopter mai mare si sa se mai vorbeasca despre Brasov la stiri.
Cam mare marlania la Brasov. Bugetul orasului a ajuns sursa de camioane, elicoptere si masini de curse pentru o gasca de smecheri din jurul primarului Scripcaru, care aceeasi sunt abonati la castigarea licitatiilor sau inhatarea sponsorizarilor. Baietii nici nu se mai chinuie sa salveze aparentele. Inhata Vectra tot ce inseamna ban public, de la asfalt, deszapeziri, pana la sapat lacuri in creierii muntilor. E chiar mirare ca bugetul Brasovului n-a fost inca incredintat oficial lui Butuza, ca sa-l administreze direct, ca tot le face pe toate, fara atata birocratie si batai de cap cu trucat licitatii. Muncesc brasovenii ca taxele lor sa alimenteze conturile unui Butuza, care-i flegmeaza de sus din aer, ca statura nu-i permite.

Aug 18, 2009

Aug 16, 2009

Cum se cucereste electoratul

Seful tineretului PSD din Brasov, Marius Dunca, bagand o cicalacacichicea cu un cetatean interesat de valorile social-democrate. Stie bine ritmurile manelistul pesedist, din moment ce sefii lui de la partid i-au lipit pe frunte functia de stab la Protectia Consumatorului.

Aug 13, 2009

Milogul Marinescu a bifat si Ministerul Turismului

Dupa ce a stors bugetele Primariei si Consiliului Judetean de zeci de mii de euro anual, ca "sponsorizari" pentru cariera automobilistica a progeniturii, miliardarul Marinescu a impuscat si 50.000 de euro de la ministerului lui Udrea. Bogdan Marinescu este cel mai tare actionar de la "Transilvania Expres" si unul dintre afaceristii de casa ai PDL Brasov. Aceasta ultima cerseala a marelui patron, despre ale carui obiceiuri "BrasovNews" a mai tot scris, cat si increngatura de afaceri in care colcaie sefii pedelisti, sunt disecate in "Romania Libera" de astazi.


Udrea si Formula Renault, pe filiera PDL Brasov


Andrei Luca Popescu, Tatiana Dabija, sef departament Eveniment
Joi, 13 August 2009

» "Sponsorizarea" de 50.000 euro pe care Ministerul Turismului i-a acordat-o tanarului pilot auto Mihai Marinescu, participant in Formula Renault, nu pare sa ofere mari avantaje noului brand al Romaniei.

» Tatal lui Marinescu face parte dintr-un grup de afaceristi si politicieni ai PDL Brasov, implicati impreuna intr-un lant de afaceri, de la turism la presa. Brasovul, fief PDL, a primit si cei mai multi bani de la bugetul Turismului.

Ministerul condus de Elena Udrea a incheiat un contract de promovare a brandului de tara "Romania – Land of Choice", in valoare de 50.000 euro, cu firma care il sustine pe pilotul Mihai Marinescu in campionatul mondial de Formula Renault. District SRL este o importanta firma de transport din Brasov, detinuta de Bogdan Marinescu, tatal pilotului, care si-a sustinut financiar fiul in mai multe campionate automobilistice din lume. Ca in multe alte cazuri insa, o suma de bani publici nu pica niciodata din pura intamplare. Marinescu senior este sau a fost partener intr-o multime de afaceri cu politicieni locali ai PDL si cu alti oameni de
afaceri. Toti impreuna sau in grupuri mai mici, ei controleaza afaceri in mass-media brasoveana, in turismul local, in industria metalurgica, hoteliera sau in tranzactiile bursiere.

Astfel, in 2002 Bogdan Marinescu pune pe picioare la Brasov agentia de turism Rotour Web, transformata ulterior in Be Free Travel, alaturi de Vasile Kraila, consilier local PDL, Ioan Marcu, consilier judetean PDL si vicepresedinte PDL Brasov, si de Mircea Rata, consilier local PDL. Despre Vasile Kraila presa locala din Brasov a scris ca are mai multe dosare penale la activ, doua pentru conducere sub influenta alcoolului si unul pentru emiterea de file cec fara acoperire. Ioan Marcu are o avere impresionanta: trei terenuri in Buzau, doua apartamente in Bucuresti, unul in Mallorca (Spania), dar si o casa si doua spatii comerciale in Brasov. Un alt actionar, Adrian Barsan, este managerul American Hospitality Academy, scoala de training pentru managementul hotelier si din domeniul turismului. Panglica Academiei a fost taiata cu mare fast la Brasov, in acest an, de catre Elena Udrea.

La aceasta agentie de turism mai sunt actionari si alte persoane influente pe plan local. Constantin Teodorescu, Ion Gheorghe si Ioan Georgescu au fost actionari la fabrica de produse cosmetice si de igiena Norvea Brasov, cumparata de gigantul Colgate-Palmolive. Ei "s-au imbogatit" cu 25 milioane euro in 2006, cand americanii le-au cumparat actiunile, conform Ziarului Financiar. Cei trei, alaturi de Bogdan Marinescu, au fost de-a lungul vremii actionari si la Independenta Sibiu, fosta platforma industriala privatizata, care acum produce utilaje pentru constructii si alte echipamente industriale. Grupul are afaceri si in mass-media: Marinescu, alaturi de consilierii PDL Ioan Marcu si Mircea Rata, dar si de Enache Stoica, Luchian Morosanu si Valer Secelean, detine firma Tipotex, editoare a cotidianului Transilvania Expres. Aproape toti actionarii agentiei de turism detin impreuna si postul de radio local Tex FM, prin societatea Radio Direct SRL.

Bogdan Marinescu mai detine impreuna cu unii dintre partenerii sai si casa de brokeraj si tranzactii pe bursa SSIF Romintrade. Slabiciunea Elenei Udrea pentru Brasov, judet controlat politic de PDL, nu sta in maruntisul de 50.000 euro pe care fiul unui apropiat al PDL Brasov i-a primit. Ea s-a concretizat anul acesta prin cea mai mare suma acordata de Ministerul Turismului unor autoritati locale din Romania: 7,5 milioane euro pentru autoritatile din Brasov. si judetul Hunedoara, un alt fief PDL controlat de cuplul Monica si Tiberiu Ridzi, a primit 6,8 milioane euro.

» Romania pe pista
La doar 20 de ani, pilotul Mihai Marinescu nu pare sa aiba nevoie de banii ministerului condus de Elena Udrea, daca e sa ne luam dupa afacerile tatalui sau. Totusi, pe pagina de internet a echipei sale scrie ca "participarea lui Mihai este ocazionala, neavand bugetul necesar semnarii unui contract pe tot sezonul". 50.000 euro de la Elena Udrea prind bine. Marinescu este considerat de presa de specialitate o tanara speranta a pilotajului romanesc. World Series by Renault este un campionat de talie medie, considerat un fel de trambulina a tinerilor piloti catre marile echipe din Formula 1. Fost campion la karting, Marinescu a mai concurat la campionatele de Formula BMW sau Formula Master.

In 2009 totusi Marinescu a alergat doar in sapte curse, neocupand nici un loc pe podium si nici o plecare din pole-position. Contractul de promovare oferit de Ministerul Turismului pare sa mizeze tocmai pe succesele lui Marinescu si pe acoperirea televizata pe care acesta o va primi. Masina si echipamentul sau vor avea inscriptionat, alaturi de alti sponsori, brandul turistic al Elenei Udrea: "Romania – Land of Choice". Un alt aspect care se pare ca nu a interesat ministerul este acoperirea mediatica. Cele sapte curse din campionatul de Formula Renault sunt transmise in direct doar in Spania, Rusia, Portugalia, Franta, Belgia, Serbia, Muntenegru si in America Latina, de televiziuni locale.

Articolul este publicat aici. Pe acelasi subiect a scris si "Jurnalul National".

Aug 7, 2009

Gica Petrescu, megastar la "Cerbul de Aur 2009"

Frateeee, au dat lovitura astia cu festivalul intercontinental si pluriplanetar "Cerbul de Aur". Vor aduce a mai tare prezentatoare pentru fanii inraiti de artrita si scumpirea painii ai manifestarii muzicaloide. Va fi buluc de carje si cadre metalice, de bastoane-n proteze si saliva necontrolata pentru a vedea de aproape si imbalsamata in gerovital pe superstarul televiziunii din era diodelor, diva Delia Budeanu. Geniala miscare de soubiz, care va baga "Cerbul" direct in Guinness Book pentru cel mai mare numar de preinfarcturi pe metru patrat de festival. Cand tanti Budeanu va anunta cu vocea ei lacrimoasa numele marilor artisti din epoca motorului cu aburi, a trupelor vocal-instrumentale cu slagarele lor minunate, trupurile agitate de emotie si parkinson nu vor mai putea face fata. Atatea nume mari! Cica "deja am primit răspunsuri afirmative de la Gabriel Cotabiţă, Aura Urziceanu, Monica Anghel, Luminiţa Anghel, Doina Spătaru, George Nicolescu". Frateeee, dar cat s-or mai fi rugat organizatorii de superstarii epocii perciunilor si a coafurii permanent sa lase deoparte turneele mondiale pentru Brasov? Dar Iordachioaie si Catalin Crisan cum de lipsesc? Uite cum mafia din soubiz nu lasa loc afirmarii tinerelor talente, cum ar fi si Corina Chiriac. Si who the fuck is Doina Spataru? Aoleo, uite-o aici in epoca ei de aur de acum 50 de ani. Bai, da' rampa de acces la scena pentru scaunele cu rotile ati prevazut? Ia priviti, cate genii au fost adunate la o nevinovata masa pentru a se pune la cale mega-evenimentul. Creierele stralucite de prin primarie, prefectura si bugetivora tvr, care stiu ele cum vine cu spectacolele ca au citit prin revista "Cutezatorii" si au o vasta cultura muzicala de pe urma nuntilor cu dar.
Uite cum stau, cum analizeaza ei, 50 de obositi cu fete preocupate de parca ar fi comitetul NASA punand la cale aselenizarea. Au fix inteligenta patrupedului mugind la luna. Toti executa, nimeni nu intelege nimic. Ca "Cerbul" asta este de mult blana pe un zid de muzeu, ca Brasovul are profilul unor altfel de manifestari, mai libere si nonconformiste, si ca, in general, ar trebui sa-i mai lase pe unii oameni sa se odihneasca, nu sa-i scoata la geam pentru a le incasa pensia. Chiar, oare Ricky Dandel ce mai face?

Foto: TEX

Aug 3, 2009

Securistul Paraschiv este mai discret cu spagile

Clientul nostru cu poza din partea dreapta a paginii, securistul bataus care ocupa ilegal functia publica de secretar al Primariei Brasov, vrea sa para inteligent. Si a recurs la niste subterfugii smecheresti pentru a ocoli legea in ce priveste declararea surselor de venituri. Anul trecut, el mentiona silitor si scrupulos in declaratia de avere ca incaseaza bani de la o firma cu care Primaria avea contract de asociere, afacere careia i s-a dat avizul de legalitate de insusi Paraschiv. Spaga pe fata! Informatiile au fost publicate prima data aici, pentru a fi preluate apoi si in presa centrala. Cam asa arata atunci sectiunea de "venituri din alte surse" a lui Paraschiv.
Ei bine, anul asta, fostul maior de securitate si-a luat masuri de precautie, pentru a combate eventualele noi atacuri ale banditilor si dusmanilor de clasa. Si-a pitit sursele veniturilor obtinute pe langa salariu in spatele unei declaratii codificate. Si cam ilegale, cum ii este si postura, din moment ce legea prevede ca sursele sa fie mentionate in clar. Declaratia de avere este aici.
Ca fapt divers, functionarul-securist Paraschiv este cel mai bine platit prin institutia aia, din impozitele si taxele noastre, avand un salariu mai mult decat dublu fata de al primarului. Vreo 10.000 RON/lunar.

Mihnea Maruta despre Verticalitate

Dacă destinul ar fi un trup

Dacă nici un român n-ar fi ales să lupte în munţi, punându-şi ţara mai presus decât viaţa, la ce verticală ne-am mai fi raportat? Dacă Regele n-ar fi renunţat la tron, punând viaţa unor nevinovaţi mai presus decât tradiţia familiei sale, ce model de sacrificiu al puterii am mai fi avut? Şi dacă zeci de mii de oameni cinstiţi n-ar fi dispărut în puşcării, punând tradiţia mai presus decât libertatea, din ce morminte am mai fi putut învia?

De ce aceste întrebări grave? Pentru că în viaţa fiecărui om există momente când el se defineşte în raport cu propria conştiinţă, îşi stabileşte poziţia în comunitate şi răspunde unei instanţe superioare, fie ea divină sau creată din nevoi raţionale. Dacă destinul ar fi un trup, mi-l imaginez străpuns în acele momente de răscruce, ca într-o acupunctură a discernământului.

Ai înfipt acul sau ai trecut mai departe? Ai avut curajul de a spune “Nu” când ai ştiut că acesta e răspunsul vertical? Sau ai lăsat pe altă dată, din calcule orizontale? Ai fost tu însuţi, acela din visul secret, sau tu celălalt, care nu ridică privirea în oglindă?

Cred că asta înseamnă “mai presus”: întemeierea pe verticală. Marcarea orizontalei la răstimpuri, când eşti încercat, cu un hotar vizibil.

Atunci, atunci şi atunci, am înfipt un reper în trupul destinului meu, m-am oprit şi-am zis: “Nu”.

Mihnea Maruta