Nov 15, 2014

EXCLUSIV. Cum isi umileste un lider PSD Brasov proprii angajati

 Liviu Lupu este o figura emblematica pentru PSD. Trecut dubios, proprietar al unui club de striptease in care fete necajite erau obligate sa se prostitueze, si un prezent necurat in care se foloseste de functia politica pentru a obtine contracte grase pe bani publici. Pentru ca portretul sa fie complet, vom adauga si modul in care acest politician isi trateaza proprii angajati, in timp ce public promite ca numai el si partidul lui pot imbunatati viata oamenilor.

In urma cu o saptamana a fost organizatorul mitingului de sustinere a lui Victor Ponta. Imbracat in haine scumpe si pazit de un bodyguard, a adus vreo cateva sute de pensionari si alti oameni amarati pentru a striga  impotriva "tradatorilor de tara care au taiat pensii si salarii". Insa el insusi si-a amenintat angajatii ca daca nu vin la miting le va taia 10% din salariu. 



Liviu Lupu are 170 de angajati ca agenti de paza la Protector Agency. Desi are contracte cu toate spitalele din Brasov, basca CAS, Bepco, CET, Tetkron si AJOFM, el nu si-a mai platit oamenii de luni de zile. Mai exact de vreo 6-7 luni. In plus mai face si alte potlogarii, incaseaza lunar de la Tetkron peste 28.000 de lei pentru verificarea punctelor termice, bani care vin din taxele noastre, insa nimeni de la firmele lui nu se ocupa de treaba asta. Ultima smecherie pe care a pus-o la cale este de a baga Protector Agency in insolventa, mutandu-si toti angajatii pe o noua firma, Protector Privat Security, care este pe numele fiului sau.

De peste o jumatate de an, 170 de brasoveni sunt batjocoriti luna de luna in ziua de salariu. 170 de brasoveni care au familii, au copii. Sunt dusi cu vorba, umiliti. Tarati cu amenintari pe la mitinguri de partid, speriati ca nu isi vor mai primi salariile restante.  Culmea, pusi sa strige impotriva unora care "au taiat pensii si salarii" de catre cel care nu le mai da deloc salariu. Toti acesti 170 de brasoveni stiu cel mai bine, au aflat pe pielea lor, cat valoreaza "respectul" pesedistilor fata de oamenii care muncesc.

1 comment:

  1. Anonymous7:29 PM

    daca va ganditi la faptul ca Lupu a mers noaptea in control in obiectivele aflate sub paza firmei Protector, beat fiind, bineinteles insotit de bodyguarzi si ca a lovit agentii de paza gasiti in opinia lui in neregula aici referindu-ne la pensionarii imbracati in tinuta firmei Protector ,pe care bietii defavorizati au fost obligati sa o cumpere ,(mentionam ca este singura firma care isi obliga angajatii sa plateasca tinuta) nu trebuie sa ne mai miram de nimic. il asteptam si pe el la vorbitorul de la Codlea

    ReplyDelete